Radio România Muzical

Discurile anului 2023 - Clasic

George Enescu cu violoncelistul Andrei Ioniță, violonista Ioana Cristina Goicea și pianista Daria Tudor

Lucrări de George Enescu, înregistrate de un redutabil trio de muzicieni români, pentru Editura Casa Radio, un proiect inițiat de Radio România Muzical. Violoncelistul Andrei Ioniță, violonista Ioana Cristina Goicea și pianista Daria Tudor – în opusuri camerale emblematice enesciene, înregistrările fiind realizate cu sprijinul Fundației Constance și Andrei Rhoe.

Mă bucur că am putut contribuția la apariția acestui album care vorbește despre cine mai este astăzi Enescu pentru tinerii muzicieni, dar și pentru noi, ca public. În primul rând, mă bucur că alegerea celor trei muzicieni s-a îndreptat către Enescu, un punct de reper, iată, de neocolit. Apoi, că există un ton just al acestor interpretări în care regăsim și talent, și maturitate, și experiența de a trăi departe de țară și totuși, atât de legat de ea. O reușită, din seria reușitelor de care avem ca țară și nație pentru a ne defini ca spiritualitate într-un timp când totul pare relativ și fără repere.

Bela Bartok cu Orchestra WDR, dirijor Cristian Măcelaru

Un disc-eveniment, în primul rând, datorită repertoriului: rar avem ocazia să ascultăm cea mai puțin cunoscută dintre muzicile de balet compuse de Bela Bartok – Prințul cioplit din lemn – o partitură din anul 1917, prezentată în premieră la București abia în anul 2016, de același Cristian Măcelaru, la pupitrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu.

În al doilea rând, un disc-eveniment datorită interpretării, aspect remarcat și de cronicarii internaționali: avem în față o înregistrare vie, colorată, plină de viață, realizată de o orchestră perfect sudată care are atât atributele clasice ale unei orchestre germane – rigoare, precizie, unitate -, dar și pe cele de expresie aduse de Cristian Măcelaru, care se dovedește extrem de inventiv în tratarea detaliilor, dar și în crearea impresiei de ansamblu.

The Golden Renaissance: William Byrd cu Stile antico

Un disc lansat pe 13 ianuarie 2023, dedicat comemorării a 400 ani de la moartea lui William Byrd, stins din viață pe 4 iulie 1623.

Ansamblul Stile antico înseamnă 12 muzicieni specializați în repertoriul renascentist. Cu siguranță și acest nou album William Byrd le va aduce aprecieri la superlativ și poate și premii importante, întrucât ei au darul de a pune în valoare cu o sensibilitate profundă și cu voci perfect omogenizate și armonizate, tot ceea ce este mai frumos și rafinat în muzica maestrului englez.

Stravinski, cu Orchestre de Paris, dirijor Klaus Mäkelä

Iată-l pe Mäkelä pe primul lui album înregistrat cu Orchestre de Paris, disc ce surprinde unul dintre proiectele majore desfășurate de dirijor alături de această emblematică orchestră franceză – prezentarea muzicilor de balet care la începutul secolului XX erau puse în scenă de companiile ruse la Paris și care au schimbat, practic, istoria muzicii. În 2023, Stravinski cu Ritualul primăverii și Pasărea de foc, în 2024 vor urma Petrușka de Stravinski și Debussy – Jocuri și Preludiu la după-amiaza unui faun.

Sunt înregistrări realizate în concert, o demonstrație vie a talentului și carismei extraordinare ale acestui dirijor finlandez de 27 ani. Există o concepție cinematografică, tablouri conturate cu o extraordinară forță și totuși, cu atâtea subtilități, o viziune foarte vie care ne face, practic contemporană, această muzică mai veche de 100 ani. Un album cu adevărat de neuitat.

Locatelli – Il virtuoso, il poeta cu violonista Isabelle Faust și Il Giardino armonico, dirijor Giovanni Antonini

Un disc finalist la premiile International Classical Music Awards (ICMA), categoria Baroc instrumental, “Il virtuoso, il poeta” este, într-adevăr, un album nu doar de o frumusețe desăvâșită la nivel de sonoritate și concepție , ci și un ghid pentru toți cei care își propun să descifreze tainele artei baroce, ale muzicii lui Pietro Antonio Locatelli, și nu în ultimul rând un model în ceea ce privește perfecțiunea pe care artiști de talia Isabellei Faust și ai ansamblului milanez o pot atinge. Cu adevărat o delectare.

Concerte de Mozart cu pianistul Lars Vogt și Orchestra de Cameră din Paris

Testamentul sonor lăsat de un mare pianist care ne-a părăsit prea devreme: Lars Vogt, stins din viață pe 5 septembrie 2022, la vârsta de 51 ani.

În aprilie 2021, când a înregistrat la Paris acest disc, Lars Vogt era deja bolnav de cancer, de fapt, în mijlocul chimioterapiei. Însă și-a dorit foarte mult să înregistreze acest ultim album. A sosit la Paris palid și epuizat, însă, așa cum mărturisește inginerul de sunet cu care a lucrat, într-un interviu cuprins în bookletul CD-ului, în momentul când a început să înregistreze, s-a transfigurat efectiv .

Ceea ce pare oarecum frapant este că nu tragismul este ceea ce străbate aceste ultime înregistrări ale unui mare pianist, ci speranța, credința în frumusețea lumii, pe care servit-o, de altfel, ca muzician, întreaga-i viață.

În tușeul atât de fin al pianistului, care conduce și orchestra de la pian, găsim răspunsuri despre sensul vieții și al existenței noastre ca ființe umane – răspunsuri de care cu atât mai mult avem nevoie astăzi, într-o lume care pare să-și fi pierdut busola. O audiție revelatoare!

Ceaikovski cu Orchestra Simfonică din Pittsburgh, dirijor Manfred Honeck

Un album apărut pe 4 august, care, în luna septembrie 2023, a fost discul lunii la Gramophone Magazine: "este una dintre cele mai bune noi interpretări ale simfoniei a V-a de Ceaikovski apărute în ultimele decenii", notează cronicarul binecunoscutei reviste britanice. Astăzi știm și că a primit o nominalizare la premiile International Classical music Awards.

Da, un disc senzațional!

A interpreta o lucrare atât de des abordată precum simfonia a V-a de Ceaikovski, este deseori foarte greu: Honeck, sprijindu-se mereu pe studiul foarte atent al partiturilor originale, reușește însă, de fiecare dată, să realizeze versiuni care nu seamănă cu nimic altceva, foarte personale, însă perfect fundamentate muzical. Nu e nimic de la sine înțeles în interpretarea sa, el deslușește de la zero fiecare notă din partitură, renunță la oricare cutume, și aceasta, alături de o orchestră cu instrumentiști redutabili, care sunt capabili să răspundă la oricare intenție a maestrului lor. Așa avem unul dintre cele mai frumoase solo-uri de corn pe care le-am ascultat vreodată, sau ecartul foarte clar de la piano pianissimo la forte fortissimo. Honeck știe să creeze tensiune pe care să o elibereze la final, atunci când, personal, nu m-am putut împiedica lacrimile să curgă. Honeck, creatorul al unui catharsis eliberator, și pe acest excepțional disc, înregistrat în timpul concertelor live pe care le-a susținut cu Orchestra Simfonică din Pittsburgh între 17 și 19 iunie 2022.

Variațiunile Goldberg de Bach cu pianistul Vikingur Olafsson

Variațiunile Goldberg de Bach, una dintre capodoperele omenirii, o lucrare completă a unuia dintre marile genii ale speciei noastre, care vorbește despre sensul existenței și cine suntem noi, în fond, ca oameni. O capodoperă care-și arată multiplele fațete numai în urma unui studiu complet, care implică nu doar tehnica și muzicalitatea, ci și inteligența, cunoștințele anterioare, într-un cuvânt, întreaga experiență de viață a celui care o interpretează, și, aș adăuga, a celui care ascultă.

În Variațiunile Goldberg, Vikingur Olafsson pune câte puțin din tot ceea ce este el: răceala și precizia nordului, un strop de umor, minimalism al execuției - însă sensul că absolut totul este exact acolo unde ar trebui să fie, o lejeritate și un firesc al expresiei care te lasă pur și simplu, cu răsuflarea tăiată, o inteligență sclipitoare. Este o înregistrare care demonstrează ceea ce a remarcat și un critic britanic: că avem un nou mare interpret emblematic pentru aceste Variațiuni, și acesta este Vikingur Olafsson.

Coruri de Verdi cu Corul și Orchestra Teatrului Scala din Milano, dirijor Riccardo Chailly

Dirijorul Riccardo Chailly avea 25 de ani când l-a înlocuit în ultimul moment pe Gianandrea Gavazzeni, într-un spectacol cu opera „I masnadieri” de Giuseppe Verdi – un veritabil succes, care i-a adus ulterior numeroase alte contracte, până în anul 2017 când a fost numit director muzical al Scalei din Milano – funcție pe care o deține și în prezent. Repertoriul acestui nou album este foarte divers – regăsim cele mai cunoscute pagini corale din operele Nabuco, Aida, Trubadurul și Macbeth, dar și episoade mai puțin familiare, care astfel puse în pagină, câștigă în vizibilitate. Pentru iubitorii genului este o apariție discografică semnificativă, reunește momente de neuitat din acest parcurs al excelenței oferit de dirijorul Riccardo Chailly pe scena emblematică a Italiei, expresie a romantismului cu frazările largi, tumultoase, nuanțări de o mare expresivitate, armonii luxuriante și trăiri intense.

Cvartetul Chiaroscuro – Cvartetele op. 33 nr. 1-3 de Haydn

Un ansamblu internațional, din care fac parte violoniştii Alina Ibragimova şi Pablo Hernán Benedí, violista Emilie Hörnlund și violoncelista Claire Thirion, înființat în anul 2005, cei patru membri folosind instrumente de epocă – corzile sunt naturale, din gută, nu sintetice. Mereu în căutarea unei sonorități autentice, și a celei mai potrivite expresii, cvartetul se bucură de multă prețuire, a câștigat de-a lungul timpului premii importante la Musikfest din Bremen în 2013, doi ani mai târziu, premiul Schallplattenkritik în Germania, ansamblul a colaborat cu importanţi artiști în peregrinările sale muzicale – cu Kristian Bezuidenhout, Nicolas Baldeyrou, Trevor Pinnock, Jonathan Cohen sau Christophe Coin. Membrii cvartetului Chiaroscuro sunt invitaţi în mari festivaluri de profil, iar în calitatea lor de artiști în rezidență la Port Royal-des-Champs, au susținut serii de concerte cu Cvartete de Mozart. Noul album al Cvartetului Chiaroscuro cuprinde Cvartetele op. 33 nr. 1-3.

Albumul “Antonio” cu Alex Potter și La festa musicale

Titlul albumului „Antonio” este dat de prenumele celor trei compozitori preclasici italieni a căror muzică poate fi ascultată pe acest disc. Este vorba despre piese ale faimosului Vivaldi, dar şi creaţii ale unor compozitori contemporani cu acesta, mai puţin cunoscuţi – Antonio Lotti şi Antonio Caldara. Toţi trei s-au născut la Veneţia în jurul anului 1770 şi au studiat la Biserica San Marco sub îndrumarea compozitorului Giovanni Legrenzi. Albumul a fost înregistrat în iulie 2022, de contratenorul Alex Potter şi de membrii ansamblului „La festa musicale”, o apreciată orchestră barocă, fondată în anul 2014 în nordul Germaniei, condusă, din poziţia de concert-maestru, de violonista Anne Marie Harer. Formaţia susţine frecvent concerte în cadrul unor festivaluri prestigioase de muzică veche, cum ar fi cele de la Halle, Schleswig-Holstein sau Regensburg şi a înregistrat până acum discuri cu piese preclasice semnate de Johann Sebastian Bach, Francesco Venturini, Antonio Lotti şi Gregor Joseph Werner.

Dedicație către Lars Vogt – Tanja Tetzlaff și Christian Tetzlaff

Violoncelista Tanja Tetzlaff şi fratele său, violonistul Christian Tetzlaff, au fost prieteni apropiaţi şi parteneri de scenă ai pianistului Lars Vogt şi i-au dedicat recentul lor album care cuprinde piese de Brahms, Viotti şi Dvorak, înregistrate împreună cu Orchestra Germană din Berlin şi cu dirijorul Paavo Järvi. „În timpul acestor înregistrări, ne-am gândit mereu la Lars Vogt, la fel şi membrii orchestrei, care l-au preţuit. A fost cu adevărat precum o ceremonie în memoria lui. Prietenia şi iubirea s-au putut simţi cu adevărat în timpul înregistrărilor noastre”, afirmă Tanja Tetzlaff. În prim-planul albumului său se află muzica lui Johannes Brahms, unul dintre compozitorii preferaţi ai regretatului Lars Vogt. Din creaţia lui Brahms, violoncelista Tanja Tetzlaff şi violonistul Christian Tetzlaff au ales Concertul op. 102 în la minor, o piesă pe care cei doi solişti au găsit-o potrivită în acest context, exprimând „prietenie, dramatism şi poveşti furtunoase de viaţă, o muzică tulburătoare cu accente întunecate care, în acelaşi timp, oferă consolare”, spune Christian Tetzlaff descriind sugestiv acest concert pentru vioară, violoncel şi orchestră compus de Johannes Brahms în anul 1887. Este remarcabilă interpretarea soliştilor, plină de vigoare şi vibraţie sonoră în prima parte Allegro, senină şi caldă în mişcarea secundă Andante, concluzionând într-o notă optimistă în partea finală Vivace non troppo, având preţiosul suport al Orchestrei Germane din Berlin conduse magistral de dirijorul Paavo Järvi.

Veljo Tormis - Reminiscentiae

Compozitorului estonian Veljo Tormis, trecut în eternitate acum şase ani, i-au fost dedicate înregistrările realizate de Orchestra de Cameră din Tallinn sub bagheta dirijorului Tõnu Kaljuste, un album intitulat Reminiscentiae, apărut sub sigla ECM Records în 8 septembrie 2023. Albumul cuprinde lucrări corale cu acompaniament de orchestră, o suită ce reunește pagini corale compuse de autor în anii 60, transcrise în 2009 pentru orchestră de coarde sub titlul Reminiscentiae, de unde și numele albumului, de asemenea pagini vocal-simfonice pentru cor, soprană și orchestră. Limbajul lui Veljo Tormis are o calitate melodică inspirată din vechiul folclor, nimeni înaintea lui nu a explorat acest filon cu atât de mare sensibilitate și profunzime, într-un stil accesibil, dar în egală măsură modern și cu un impact profund asupra ascultătorului.

Schubert cu violonistul Christian Tetzlaff, violoncelista Tanja Tetzlaff şi Lars Vogt

Un dublu disc cu lucrări camerale de Franz Schubert înregistrat de trei mari soliști ai scenei europene de concert – violonistul Christian Tetzlaff, violoncelista Tanja Tetzlaff şi Lars Vogt, pianist și dirijor german, care în 5 septembrie 2022 ne-a părăsit. De aceea poate atenția se îndreaptă mai ales asupra sa cu un impact emoțional cu totul ieșit din comun. Într-unul dintre interviurile mai vechi, pianistul vorbea despre acceptarea durerii, a întristării pe care o regăsea în Variatiunile Goldberg de Bach, dar și despre imensa bucurie de dincolo de sunete. Este exact ceea ce putem intui ascultând cele două trio-uri cu pian de Franz Schubert, piesele de rezistență ale acestui album, alături de Sonata Arpeggione, Trio-ul cu pian Notturno și Rondo brilliant pentru vioară și pian. Cei trei interpreți binecunoscuți publicului meloman de peste 30 de ani, fiecare în parte solist redutabil, fiecare în parte se prezintă cu o infinită considerație față de ceilalți doi parteneri de dialog muzical. Ei au, de fapt, o lungă experiență împreună, a limbajului cameral, pe care îl stăpânesc în profunzime – arta de a dialoga cu noblețe.

Dance for two cu Dorothee Oberlinger și Nils Mönkemeyer

„Dance for two”: un program cu piese diverse caracterizate prin ritmuri dansante compuse în perioade diferite, de la Renaştere la contemporaneitate, în aranjamente semnate de cei doi interpreţi ai lucrărilor - flautista Dorothee Oberlinger şi violistul Nils Mönkemeyer. Cele mai multe dintre partiturile de pe acest album, înregistrat în septembrie 2022 la Palatul Elmau din Germania, sunt alese din creaţia compozitorului Johann Sebastian Bach, dar discul include şi piese ale unor contemporani ai acestuia din perioada barocă, de asemenea putem asculta pe acest disc o piesă a călugăriţei benedictine de secol 12 Hildegard von Bingen, precum şi opusuri moderne şi contemporane create de Béla Bartók, Konstantia Gourzi, Morton Feldman şi John Cage. Nils Mönkemeyer este un apreciat violist german, câştigător de premii internaţionale, în prezent profesor la Universităţile de Muzică din Dresda şi Munchen. Dorothee Oberlinger, una dintre cele mai respectate muziciene din Germania, este profesoară la Academia Mozarteum din Salzburg şi directoare la Institutul pentru muzică veche din acelaşi oraş. În anul 2002 Dorothee Oberlinger a fondat ansamblul 1700, alături de care a înregistrat 9 albume şi a primit numeroase premii cum ar fi Echo Klassik şi Diapason d’Or, interpretarea sa fiind apreciată, pe bună dreptate, pentru eleganţa sa, pentru rigoarea în redarea stilurilor abordate şi capacitatea de a transmite emoţie prin înregistrările şi concertele sale.

Simfonia a VIII-a de Bruckner cu Orchestra Tonhalle din Zürich, dirijor Paavo Järvi

Este un eveniment discografic având în vedere anvergura și calitatea interpretării. Din numeroasele versiuni existente, Paavo Järvi a optat pentru cea a anului 1890 a acestei simfonii, care are o calitate monumentală și o intensitate a expresiei covârșitoare, amintindu-ne că în lumea germană este denumită și Simfonia apocaliptică. Hugo Wolf, prezent la prima audiție dirijată de Hans von Bülow în decembrie 1892 a declarat: „Simfonia este creația unui gigant, un triumf pe care orice împărat roman și l-ar fi dorit”. Paavo Jarvi ne oferă spații sonore largi de o amplitudine și o coerență absolut exemplare, punând în același timp accentul asupra detaliilor – compartimentul suflătorilor, foarte extins, de altfel, oferă o imagine a perfecțiunii, în cele mai mici celule sonore sau în perimetrul larg al tutti-ului, alămurile excelând. Imaginile pot fi terifiante sau de o calitate lirică ce imprimă sufletului momente de revelație. Paavo Järvi este, prin demersul său, unul dintre marii brucknerieni ai epocii noastre.

Violonistul Gottfried von der Goltz și Orchestra Barocă din Freiburg – Wolfgang Amadeus Mozart - Concertele nr. 3 KV 216 în Sol major și nr.4 KV 218 în Re major pentru vioară și orchestră (Kristian Bezuidenhout – fortepiano și conducerea muzicală)

Nu este primul album Mozart înregistrat de Gottfried von der Goltz și Orchestra Barocă din Freiburg. Tot mai des întâlnim această trecere a graniței dintre epoci din partea ansamblurilor de muzică veche, care pornind de la experiența stilului de interpretare istoric sau autentic, cu instrumente vechi, oferă lecturi inedite, adesea inovatoare sau de o prospețime nebănuită și repertoriului clasic sau romantic. Este și cazul celui mai recent album lansat sub sigla Aparte în 17 februarie reunind ultimele trei Concerte pentru vioară și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart, prin care îl descoperim pe Gottfried von der Goltz, în calitate de solist - de o plasticitate ieșită din comun - în timp ce ansamblul său este dirijat de la fortepiano de Kristian Bezuidenhout, care, potrivit cutumelor timpului, își improvizează în unele momente, discursul. Este noutatea propusă de protagoniștii acestui material, o versiune pe care nu o vom uita ușor. Experiența violonistului Gottfried von der Goltz este covârșitoare, ca și energia cu care se implică în proiectele pe care le realizează. Este o muzică din anii tinereții lui Mozart - avea aproape 20 de ani când compunea aceste concerte, o muzică traversată de exuberanță și geniu, strălucit puse în valoare în această nouă versiune.

Am remarcat sunetul pur al unei viori non vibrato, cadențele, flexibilitatea uluitoare a acestui ansamblu orchestral și intervenția discretă în partea a doua a fortepiano-ului. Cu totul remarcabil este modul în care Gottfried von der Goltz dialoghează cu orchestra sa, într-o dinamică de o mobilitate maximă, accentele sunt percutante, energia debordantă, aidoma unui joc perpetuu de culori și intensități. Nu înțelegem de aici că expresivitatea ar avea de suferit, dimpotrivă, frazele se arcuiesc cu o eleganță și o sensibilitate particulare, ușor de perceput, ca și groove-ul (folosesc un termen din jazz), ritmica interioară focalizată, care ne face să rezonăm în mod organic cu muzica pe care o ascultăm - ca și când Mozart ar fi fost resurcitat, primind o nouă viață. Cu siguranță reținem și acest album pentru selecția finală a proiectului Discurile anului 2023 aici la RRM.

Remarc și această frumoasă colaborare dintre Gottfried von der Goltz și pianistul australian Kristian Bezuidenhout. Ei și-au mai reunit forțele și în integrala Concertelor pentru pian și orchestră de Beethoven, înainte de pandemie, și îi putem asculta vorbind despre modul în care se obține această focalizare a sonorităților ansamblului în relația cu solistul, pe fondul păstrării clarității și a structurii originale, a preciziei și a formei – vorbind, dar mai ales interpretând în mod magistral muzica lui Mozart.

Michala Petri (blockflöte), Hille Perl (viola da gamba), Mahan Esfahani (clavecin) - albumul "Corellimania". Album lansat în 13 octombrie.

Un titlu foarte sugestiv are ultimul album lansat de trei artiști extrem de valoroși din perimetrul școlii de interpretare a muzicii vechi – mă refer la Michala Petri, o binecunoscută și experimentată interpretă la blockflöte, Hille Perl - viola da gamba și la clavecinistul Mahan Esfahani. Din generații diferite, dar fiecare în parte având meritul de a îmbogăți și promova la un nivel de un mare profesionalism, acest impresionant rezervor al muzicii secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea. Revin la titlu – “Corellimania”, sugerându-ne un demers ce pune în valoare influența pe care Arcangello Corelli a avut-o în rândul generațiilor care i-au urmat.

Mahan Esfahani, în prezentarea albumului, semnalează aceste calități speciale pe care creatorul italian le-a avut în desemnarea unor tipare, ale sonatei da camera și da chiesa, mai exact succesiunea părților, sau faptul că stilul său de compoziție, modul în care își organiza ideile muzicale în motive și în fraze, era derivat din maniera de abordare a tehnicii viorii, având în baroc intenția de a imita vocea umană. ”Această tensiune între tehnicile instrumentale și evocarea vocii definește stilul lui Corelli de-a lungul întregii sale creații”, concluzionează Mahan Esfahani. Nu este de mirare în acest context faptul că cei trei artiști propun o selecție muzicală ce evidențiază aceste trăsături în muzica lui Corelli și a celor inspirați de stilul său. Și aici regăsim numele lui Bach, Handel și Telemann, fără însă a apela la o vioară. Avem acest trio blockflöte, viola da gamba și clavecin, ce traversează cu o mare dezinvoltură o întreagă epocă – începând cu o Sonată da chiesa de Corelli, care l-a inspirat mai târziu pe Bach la nivel de formă, pentru propriile sale Sonate pentru vioară solo, și pentru vioară și clavecin, prolog în acest album apărut sub sigla OUR Recordings - sonată urmată de o inedită Fugă BWV 579 de Johann Sebastian Bach pe teme de Corelli, mai exact a temei din partea mediană a Sonatei precedente. Cantorul de la Leipzig adesea a privit în direcția Italiei și a modelat materialul tematic sau ideile preluate cu o tehnică a compoziției de neegalat la nivel contrapunctic și armonic.

În cuprinsul acestui album cei trei artiști propun lucrări puțin cunoscute de Bach, dar relevante în spiritul ideii promovate – nu doar această fugă ci și Patru Duete pentru blockflöte și viola da gamba, de asemenea un Choral adaptat pentru acest trio, toate de inspirație corelliană. Se adaugă o Sonată în re minor pentru blockflöte și bas continuu și Suita nr. 1 în Si bemol major pentru clavecin de Georg Friedrich Handel, care fiind în Italia a studiat cu Arcangelo Corelli, acesta din urmă dirijînd prima audiție a Oratoriului ”La Resurezione” de Handel în anul 1708, chiar în ziua de Paști. Din nou se remarcă influența pe care sonatele autorului italian a avut-o și asupra lui Handel, mai ales în Sonatele pentru blocklöte pe care le-a compus în anii 1720. Urmează Telemann – o Trio-sonată ”Corellisante” și la final, celebra Sonată ”La follia” op.5 nr.12 readucându-ne din nou, ciclic, în lumea lui Corelli.

Dincolo de argumentele istorice și muzicologice, atât de binevenite pentru a cunoaște în profunzime aceste moment importante din anii barocului, admirăm și arta interpretativă a celor trei muzicieni implicați în acest proiect, nume sonore care și-au confirmat de-a lungul timpului valoarea. Clavecinistul Mahan Esfahani este cel mai tânăr, format în Statele Unite ale Americii, dar lansat în Marea Britanie, cu o carieră la nivel internațional de o anvergură uriașă pentru statura unui clavecinist; Hille Perl, una dintre cele mai valoroase interprete la viola da gamba, care promovează intens muzica franceză – Marin Marais, Saint Colombe, muzica spaniolă alături de ansamblul lui Andrew Laurence King – ”The Harp Consort”. O regăsim și în ansamblul ”The Age of passions” cu Petra Müllejans sau colaborând cu Orchestra Barocă din Freiburg. Cât despre Michala Petri, îi cunoaștem de mult timp albumele în care interpretează Concertele pentru blockflöte de Antonio Vivaldi, deja la vârsta de 17 ani având o carieră internațională de invidiat. Acum cartea sa de vizită reține peste 5000 de concerte susținute în toată lumea și peste 80 de apariții discografice. Mai mult decât atît există aproximativ 150 de lucrări compuse penru Michala Petri, cunoscută pentru demersul său care lărgește substanțial repertoriul acestui mic dar atât de special instrument.

Cu asemenea forțe reunite, desigur că acest proiect ”Corellimania” poartă semnele excelenței, la nivel de concepție și de interpretare. Nu avem cum să punem la îndoială calitatea execuției, pentru că toți cei trei interpreți formează la rândul lor noi generații de artiști și cunosc în profunzime secretele școlii de interpretare a muzicii vechi. Mai mult decît atât, cu fiecare nouă apariție discografică de acest calibru, ni se deschid noi orizonturi, un nou nivel de înțelegere și desigur noi oportunități de a ne hrăni sufletește cu ceea ce are mai valoros cultura muzicală europeană.

Corul și Orchestra din Cleveland, dirijor Franz Welser-Möst. Franz Schubert – Missa nr.6 D.950 în Mi major - selecțiuni. Album lansat în 1 septembrie

Senzația de murmur, de linie melodică șoptită are un impact emoțional extraordinar, chiar din primele minute ale Missei nr.6 in Mi bemol major, D.950 de Franz Schubert, în cea mai recentă versiune apărută pe disc sub semnătura Corului și a Orchestrei din Cleveland, dirijate de Franz Welser-Möst. Există versiuni mai dramatice, Filarmonica din Berlin condusă de Erich Leinsdorf, mai învăluitoare în contrastele dinamice – Filarmonica din Viena, dirijată de Claudio Abbado. În acest caz însă discursul este serafic, are o componentă contemplativă, născută dintr-un legato aproape ireal, în Kirie. Patosul este înlocuit de rafinament, întâlnirea cu sacralitatea impune o notă meditativă, chiar și în uluitoarele modulații cu care începe Sanctus, de un simț dramatic rar întâlnit.

Franz Welser-Möst conduce Orchestra din Cleveland de 22 de ani, o perioadă în care ansamblul a cucerit o poziție de invidiat printre orchestrele americane. Nu uităm este primul ansamblu de peste ocean care a avut o serie de rezidențe la Musikverein din Viena. Sunt foarte multe lucruri de spus, în special faptul că acestă impresionantă Missă a fost compusă de Schubert în ultimul său an de viață – 1828, considerată prin urmare de anumiți cronicari, propriul său Requiem - influențat de Beethoven la nivel de monumentalitate, de Bach în ceea ce privește contrapunctul, în Gloria și Agnus Dei de Requiem-ul lui Mozart - și totuși atât de personal în acest parcurs traversat de afirmații armonice inovatoare, de o subtilitate și un impact uluitor.

”Cu adevărat se poate regăsi o melancolie resemnată în această lucrare, dar și o adâncă înțelegere a condiției umane”, susține dirijorul Franz Welser-Möst. Din perspectiva acestei declarații, se conturează profilul acestei noi versiuni lansate în format digital în 1 septembrie. Corul și Orchestra din Cleveland, sunt însoțiți de o echipă de soliști de prim rang – îi numesc pe soprana Joélle Harvey, mezzosoprana Daryl Freedman, tenorii Julian Prégardien și Martin Mitterrutzner, și bas-baritonul Dashon Burton, într-un interesant cvintet ce combină deopotrivă tehnica vocală modernă cu cea a interpretărilor istorice, sub conducerea lui Franz Welser-Möst. Este o versiune, desigur monumentală, dar care în mod particular accentuează sensibilitatea și subtilitatea dincolo de fire a sufletului schubertian.

Pianistul Pierre-Laurent Aimard - Béla Bartók – Concerte pentru pian

Cinci stele a primit din partea publicației The Sunday Times, cel mai recent album realizat de pianistul Pierre-Laurent Aimard în colaborare cu Orchestra Simfonică din San Francisco, dirijată de Esa-Pekka Salonen. Sub sigla Pentatone, ei au înregistrat cele trei Concerte pentru pian și orchestra de Bela Bartok, album lansat cu mult succes în 15 septembrie - Pierre-Laurent Aimard, unul dintre cei mai străluciți pianiști ai generației sale, cu o deschidere evidentă către muzica secolului XX. Amintesc doar Catalogue d’Oiseaux și Visions de l’Amen de Olivier Messiaen sau împreună cu pianista Tamara Stefanovich, Etudes and Frames de Vassos Nicolaou, tot un album al anului 2023. El are un contract în exclusivitate cu casă de discuri Pentatone, în schimb este prima colaborare pentru dirijorul Esa-Pekka Salonen, în calitatea sa de director muzical al Orchestrei Simfonice din San Francisco.

Ni se oferă în acest context o lectură de o acuitate și o personalitate distinctă asupra Concertelor de Bela Bartok, atât de diferite ca structură și profil, acoperind perioade distincte din viața și parcursul creator al compozitorului maghiar. Pianistica lui Pierre-Laurent Aimard slujește aceste partituri cu o inteligență a sunetului și a expresiei de o mare calitate. Superlativele nu contenesc în presa de specialitate. Iar pianistul francez declară într-un interviu: ”Chiar înregistrările făcute de Bartok – el însuși pianist, ne învață modul în care fiecare dimensiune muzicală hrănește fiecare moment al lucrărilor sale, inclusiv virtuozitatea sa. Mă refer la modul în care totul în creația sa este melodică, armonică, ritmică architecturală, dar și frazată, cu un puls propriu, vorbită, cântată și experimentată. Pentru mine, Concertele pentru pian de Bartok sunt printre cele mai dificile din repertoriul de profil datorită combinației între provocările de natură instrumentală și semnificația muzicală. Intensitatea lor este incandescentă.”

Tocmai această intensitate și precizie , această pulsație perpetuă, percutantă, redată cu o vigoare remarcabilă, și de o dificultate excesivă, se combină cu cantilena părții mediane, dramatică, aidoma unui lamento – mă refer la cel de-al doilea Concert în Sol major compus în anii 1930 - 1931, oferind un tablou contrastant, de o forță interioară atât de robustă și de particulară. Nu suntem lăsați în expectativă, un Presto dezlănțuit restabilește discursul acid, necruțător, pregătind finalul în aceeași cadență monumentală, percutantă și copleșitoare, în această nouă versiune cucerind un public exigent și erudit, cu atât mai mult cu cât se cunoaște dificultatea acestor partituri. Pianiști de talia lui Andras Schiff sau Stephen Kovacevich recunosc efortul care trebuie depus pentru a interpreta mai ales Concertul nr.2 în Sol major, care la sfârșit ”lasă o claviatură acoperită de sânge”. Atmosfera este ușor ”îndulcită”, ascultând partea a II-a a Concertului nr.3 în Mi major – Andante religioso, de această dată o partitură ce contrastează cu precedentele prin caracterul lin, meditativ, privind către trecut și desprins de o lume beligerantă, indiferent de natura acesteia. Aici admirăm filonul poetic, sunetul frumos conturat și natura contemplativă a pianistului Pierre-Laurent Aimard, de asemenea cu rafinament acompaniat de Orchestra Simfonică din San Francisco, și dirijorul Esa-Pekka Salonen.