Bremer Barockorchester, dirijor Néstor Fabian Cortés Garzon - CD Review, 12 mai 2023

Georg Philipp Telemann - Concertul în la minor pentru viola da gamba, blockflöte și orchestră (Lina Manrique, Anninka Fohgrub); Selecțiuni din Suita Les Nations.

Orchestra Barocă din Bremen a fost fondată în anul 2015 și își desfășoară activitatea sub conducerea violoncelistului columbian Nestor Fabian Cortes Garzon. Fiind format exclusiv din specialiști în muzica veche, ansamblul s-a dedicat esteticii baroce și repertoriului orchestral de secol 18, căruia i-a adus un plus de prospețime prin interpretări autentice, pline de culoare, bine documentate. Orchestra susține concerte atât în Germania, cât și pe scene internaționale și a colaborat până acum cu artiști de top în domeniul muzicii baroce, cum ar fi Johannes Pramsohler, Alfredo Bernardini și Dorothee Oberlinger.

În anul 2021, ansamblul a lansat albumul său de debut, cu lucrări de Johann Sebastian Bach, fiind nominalizat la International Classical Music Awards. Iar în data de 24 martie a acestui an a apărut, la aceeași casă germană Arcantus Music Produktion, cel de-al doilea disc al orchestrei, care cuprinde piese de Georg Philipp Telemann, compozitor de succes care a trăit în perioada înfloritoare barocă și a îmbinat, în suitele sale orchestrale, formele franceze cu stilul muzical german, italian și cu cel polonez. Faima sa l-a purtat în centre culturale renumite, la Eisenach, Leipzig, Sorau, Frankfurt și Hamburg. În ultimul oraș amintit s-a stabilit în anul 1721 și a rămas acolo până la sfârșitul vieții, ocupând postul de director muzical al celor mai impunătoare catedrale din Hamburg. În acea ultimă etapă a vieții, Telemann a compus un număr impresionant de suite orchestrale pentru diferite ocazii sau la cererea autorităților orașului. Din perioda amintită datează și piesele pe care Orchestra Barocă din Bremen le-a ales pentru noul său album: suita Les Nations inspirată de muzica popoarelor europene, Muzica apelor și Concertul în la minor pentru flaut, viola da gamba și orchestră, soliste - Lina Manrique și Anninka Fohgrub. Orchestra din Bremen ne oferă o interpretare viguroasă, omogenă stilistic, subliniind ritmurile dansante și expresivitatea muzicii lui Georg Philipp Telemann.