Un nou album Philippe Jaroussky în compania Ansamblului "L'Arpegiatta", condus de Christina Pluhar este un eveniment, sperăm, nu doar pentru iubitorii muzicii vechi. După albume de neuitat pe care le prețuim și le ascultăm în mod constant - "Monteverdi - Teatro d'Amore", "Via Crucis", "Music for a While - Improvisations on Purcell", acum ni se oferă o nouă temă - Arii de curte din Franța secolului al XVII-lea sub titlul "Passacalle de la Follie", o apariție sub sigla Erato din 17 februarie. Sunt ani de când datează această colaborare între Christina Pluhar, ansamblul său, și contratenorul Philippe Jaroussky, o experiență care își spune cuvântul mereu alimentată de pasiunea pentru acest repertoriu, care își reia locul binemeritat într-o istorie muzicală esențială pentru civilizația europeană, alimentată și de știința de a adapta într-o manieră plăcută și accesibilă aceste vechi pagini - un merit care îi aparține Christinei Pluhar. Adaug componenta vocală specială, mă refer la Philippe Jarrouski, atât de rafinat în culoare, expresivitate, agilitate și curaj atunci când se confruntă cu un repertoriu necunoscut. Citez din prezentarea albumului: "sunt pagini de o rafinată expresie ce exprimă iubirea, regretul, dar și reflecții spiritual". Titlul, "Passacalle de la Follie" este inspirat de o arie - "Yo soy la locura", scrisă pe un text spaniol de Henri Le Bailly, muzician de curte.

Christina Pluhar, interpretă la teorbă, leader al ansamblului "L'Arpeggiata" înființat în anul 2000, își asumă concepția și aranjamentul acestor arii franceze de curte din sec. al XVII-lea - o sărbătoare pentru minte și suflet, un omagiu adus iubirii în primul rând printr-o artă subtilă, întâlnită în saloanele timpului, într-un secol agitat dominat de asasinate politice. Ludovic al XIII-lea moștenea tronul Franței la vârsta de 9 ani, după o perioadă de regență a mamei sale Maria de Medici - o epocă sângeroasă însă având în rolurile cheie personaje care iubeau artele. Ca atare în Franța sunt prețuiti o serie de autori care compun arii de curte. Termenul apare pentru prima dată într-o colecție semnată Adrien le Roy în 1571 și rămâne în atenția aristocrației franceze până în primii ani ai domniei lui Ludovic al XIV-lea - desigur pasionat de forme mai elaborate precum baletul de curte , comediile balet și mai târziu de tragediile lirice.

Mă întorc la ariile de curte. Cei mai cunoscuți autori pe această temă sunt Pierre Guédron, Antoine Boësset, Étienne Moulinié și Michel Lambert. Îi regăsim în cuprinsul acestui album cu una sau mai multe arii, alături de alte nume și de câteva pagini instrumentale semnate Robert de Visee și Marin Marais, desigur o opțiune menită să ofere diversitate discursului muzical. Farmecul este nemăsurat, audiția exprem de plăcută. Nu mai amintesc calitățile ieșite din comun ale interpreților - îi cunoaștem bine, i-am admirat și în ultima ediție a Festivalului Internațional "George Enescu" ( sperăm să mai avem ocazia). Până atunci ne delectăm cu aceste noi apariții discografice.