Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Finnegan Downie Dear la conducerea Orchestrei Naționale Radio

Publicat: vineri, 15 Decembrie 2023 , ora 0.00

Stagiunea muzicală Radio continuă astăzi, 15 decembrie, cu un concert susținut de Orchestra Națională Radio, ansamblu dirijat de Finnegan Downie Dear, laureat al prestigiosului Concurs Internațional de Dirijat "Gustav Mahler" din Germania, ediția 2020.

Programul cuprinde două lucrări ce îi aparțin lui Maurice Ravel - "Pavana pentru o infantă defunctă" și "Mormântul lui Couperin". În finalul serii veți putea audia Variațiunile op. 36 pe o temă originală "Enigma" creație a compozitorului britanic Edward Elgar.

Concertul de la Sala Radio va începe la ora 19:00 și va fi transmis în direct pe frecvențele Radio România Muzical.

Ioana Țintea