Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„Beauté barbare” la Sala Radio, în cadrul Festivalului de Muzică Veche București

Publicat: duminică, 26 Noiembrie 2023 , ora 0.00

Cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului de Muzică Veche București continuă astăzi, 26 noiembrie 2023, la Sala Radio, cu un concert susținut de flautistul François Lazarevich și de ansamblul "Les Musiciens de Saint Julien", pe care l-a fondat.

Spectacolul este intitulat "Beauté barbare" și îmbină creații din genul muzicii culte cu muzici tradiționale, culese în anii 1700 sau mai recent, dar care păstrează același spirit muzical. Pagini semnate de Georg Philipp Telemann sunt interpolate cu dansuri poloneze culese de marele compozitor baroc și cu muzică populară veche din Polonia, Moravia, România, Ucraina.

Pe scenă vor evolua François Lazarevich la flaut traversier, flaut drept, frula, cimpoi, Hélène Richaud - voce, violoncel, Iurie Morar la țambal, violoniștii Josef Zak și Sophie Iwamura și Pierre Rigopoulos - la tonbak, davul, percuții.

Evenimentul începe la ora 19.00.