Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Clara-Jumi Kang - în concert la Ateneul Român

Publicat: joi, 9 Noiembrie 2023 , ora 0.00

Violonista Clara-Jumi Kang, câștigătoare în 2010 a Concursului Internațional de la Indianapolis, evoluează astăzi, 9 noiembrie 2023, dar și mâine pe scena Ateneului Român din București.

Împreună cu Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu", artista va prezenta publicului Concertul op. 61 în Re major pentru vioară și orchestră de Ludwig van Beethoven. Din programul muzical al serii mai fac parte Sinfonia ploieșteană de Paul Constantinescu și Suita "Pasărea de foc" de Igor Stravinski - versiunea din 1919.

La pupitrul dirijoral se va afla Harry Ogg din Marea Britanie.

Cele două concerte au loc începând cu ora 19:00.

Sarah Natsis