Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Mâine începe, în București, Festivalul de muzică veche, ediția a XVIII-a

Publicat: miercuri, 1 Noiembrie 2023 , ora 0.00

Joi, 2 noiembrie 2023, începe ediția cu numărul 18 a Festivalului de muzică veche, ce se derulează în București până pe data de 5 decembrie.

Prin tema din acest an, intitulată "Affetti", organizatorii încurajează publicul să descopere noutatea muzicii vechi, într-un cadru în care melomanii au ocazia să experimenteze aceleași emoții pe care le trăiau cei care asistau la concerte cu câteva sute de ani în urmă.

Concertul de deschidere va avea loc în Sufrageria Regală a Muzeului Național de Artă al României, unde publicul va putea audia "Variațiunile Goldberg" - o capodoperă a creației lui Johann Sebastian Bach, în interpretarea clavecinistului german Alexander von Heißen.

Ora de începere - 19:00.

Următorul eveniment din cadrul Festivalului de muzică veche este programat sâmbătă, tot la Muzeul Național de Artă al României.

Sarah Natsis