Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concertul de deschidere a Festivalului „SoNoRo-On the Couch” 2023

Publicat: vineri, 27 Octombrie 2023 , ora 0.00

Astăzi, 27 octombrie, se deschide Festivalul "SoNoRo", ediția a XVIII-a, intitulată "On the Couch".

Începând cu ora 19.30, la Palatul Bragadiru din București are loc un recital susținut de ansamblul "Janoska", ai cărui membri propun un program intitulat "The Big B's", ca și cel mai recent album al lor.

În program: Dansul ungar nr. 1 de Johannes Brahms, parafrază la cele 9 simfonii de Beethoven - 9 Simfonii în 9 minute din creația lui Frantisek Janoska, Concertul pentru două viori în re minor de Johann Sebastian Bach și Blue Rondo à la Turk de Dave Brubeck, printre altele.

Ana Sireteanu