Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„Opera Français" - recitalul absolvenților la Ateneul Român

Publicat: miercuri, 18 Octombrie 2023 , ora 0.00

Asociația "Pro Voces" din Franța în parteneriat cu Filarmonica "George Enescu", Institutul Francez din București, Ambasada Franței în România și Asociația Nirmal Art au organizat începând cu data de 15 octombrie un curs de măiestrie vocală la Ateneul Român, dedicat tinerilor artiști lirici aflați la început de drum.

Masterclass-ul a fost susținut de soprana Mihaela Mingheraș, pianistul și dirijorul Denis Dubois și regizorul Rareș Zaharia. În acest context, astăzi, 18 octombrie, se va desfășura ultimul eveniment din cadrul proiectului. Este vorba de un concert al absolvenților ce va avea loc la Sala mică a Ateneului Român, cu începere de la ora 19.00.

Programul reunește pagini din creația unor compozitori precum Jacques Offenbach, Georges Bizet, Charles Gounod și Jules Massenet. Invitați sunt baritonul Valentin Vasiliu și tenorul Bechara Moufarrej.

Ioana Țintea