Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” - concert simfonic la Ateneul Român

Publicat: joi, 12 Octombrie 2023 , ora 0.00

Orchestra Filarmonicii "George Enescu" prezintă astăzi, 12 octombrie 2023, un concert simfonic dirijat de Gabriel Bebeșelea și avându-l solist pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu.

Vor fi interpretate lucrările Cantabile și Presto de George Enescu, în adaptarea pentru flaut și orchestră realizată de Valentin Doni, Concertul pentru flaut și orchestră de Jacques Ibert și poemul simfonic op. 30 "Așa grăit-a Zarathustra" de Richard Strauss.

Concertul începe la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român din București și va fi reluat mâine, de la aceeași oră.

Sarah Natsis