Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Serată muzicală „In Memoriam Iosif Sava”, la Ateneul Român

Publicat: joi, 28 Septembrie 2023 , ora 0.00

Astăzi, 28 septembrie, Sala Mică a Ateneului Român va găzdui un eveniment dedicat memoriei muzicologului și realizatorului de radio și televiziune Iosif Sava, de la a cărui trecere în eternitate s-au împlinit 25 de ani în 18 august.

Participă violoncelistul Marin Cazacu, violonistul Valentin Șerban, pianiștii Luca Rusu și Steluța Radu și ansamblul "Violoncellissimo". Programul reunește pagini semnate de Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel și Jules Massenet, printre alții.

Prezintă Marina Constantinescu, iar invitat este Cristian Tudor Popescu. Ora de începere: 19.00.

Ioana Țintea