Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Orchestrele și Corurile Radio România pregătesc deschiderea noii stagiuni

Publicat: miercuri, 20 Septembrie 2023 , ora 0.00

Orchestrele și Corurile Radio România se pregătesc pentru deschiderea stagiunii cu numărul 95 la Sala Radio din București.

Deschiderea va avea loc vineri, 13 octombrie, cu un concert al cărui program cuprinde exclusiv lucrări semnate de Rahmaninov și care face parte din seria de evenimente derulate la Sala Radio sub egida "Anului Internațional Rahmaninov", la împlinirea a 150 de ani de la nașterea compozitorului.

Abonamentele pentru perioada octombrie-decembrie 2023 vor fi disponibile până pe data de 26 septembrie.

Printre invitații speciali ai acestei stagiuni se numără dirijorii John Axelrod, Toufic Maatouk, pianistul Roman Borisov, violonistul Alexandru Tomescu și alții.

Big Band-ul Radio va reveni și el pe scena Sălii Radio cu seri de jazz, printre care "The Magic of… Thad Jones" și "The Shapes of Art" între altele.

De asemenea, vor avea loc concerte susținute de Corul Academic, Corul de Copii și Orchestra de Muzică Populară ale instituției bucureștene.

Detalii despre evenimentele din stagiune pentru care sunt valabile abonamentele se găsesc la secțiunea "Program concerte" de pe site-ul www.orchestreradio.ro.

Biletele individuale pentru toate concertele vor deveni disponibile începând cu data de 27 septembrie.

Sarah Natsis