Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

8 noi evenimente în capitală în cadrul Festivalului Enescu 2023

Publicat: duminică, 3 Septembrie 2023 , ora 0.00

Festivalul Internațional "George Enescu" prezintă astăzi, 3 septembrie, o serie de evenimente pe scenele din București.


De la ora 11.00, în cadrul seriei "Concerte pentru familii și copii", la Teatrul Odeon are loc un eveniment susținut de Camerata Regală, condusă de dirijorul Andrei Feher. Soliști - pianiștii Raluca Ouatu și Andrei Licareț. Evenimentul se intitulează "Orchestra merge la Zoo", iar din programul muzical fac parte lucrări semnate de Jacques Ibert, Camille Saint-Saëns și Serghei Prokofiev.

Tot de la ora 11.00, în cadrul seriei "Enescu și contemporanii", are loc un recital susținut de cvintetul V Coloris și invitații săi. În program: lucrări din creațiile compozitorilor György Ligeti, Doina Rotaru, George Enescu, Béla Bartók și Dinu Lipatti. Evenimentul are loc la Sala Auditorium a MNAR.

La Sala George Enescu a UNMB, publicul va putea asculta, în interpretarea formației Trio Contraste, o serie de lucrări contemporane de secol XX și XXI. Din program nu lipsesc compoziții semnate de Irina Hasnaș, Carmen Cârneci, Gabriel Mălăncioiu, Livia Teodorescu-Ciocănea, Anatol Vieru sau Mihaela Vosganian. Evenimentul este intitulat "Miscellanea" și face parte din concertele UCMR în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu", iar ora de începere este 11.00.

Seria Concertelor Românești prezintă astăzi, de la ora 13.00, la Sala Radio, un concert din al cărui program fac parte Concertul pentru clarinet și orchestră, "De simplici duplex II" de Diana Rotaru, Metamorfoze simfonice pe teme de Carl Maria von Weber din creația lui Paul Hindemith și Simfonia a II-a pentru orchestră și pian solo "The Age of Anxiety" de Leonard Bernstein. Își dau concursul Orchestra Națională Radio cu Francesco Lecce-Chong la pupitrul dirijoral, iar în ipostază solistică vor putea fi ascultați pianistul francez David Fray și clarinetistul Emil Vișenescu.

De la ora 16.30, la Ateneul Român are loc un concert susținut de ansamblul Cameristi Della Scala, condus de Wilson Hermanto, eveniment ce îl va avea pe pianistul Daniel Ciobanu în ipostază solistică. Programul muzical reunește Suita "Pelléas și Mélisande" de Gabriel Fauré, Concertul nr. 4 în Sol major pentru pian și orchestră din creația lui Ludwig van Beethoven și Serenada op. 11, nr. 1 în Re major semnată Johannes Brahms.

Din seria evenimentelor conexe ale Festivalului Enescu, proiectul cultural "Lumières d'Europe" prezintă astăzi, 3 septembrie, o conferință intitulată "Music by Sounds Like Image. Muzica și avangarda românească în perioada 1924-1931", susținută de Erwin Kessler, directorul Muzeului de Artă Recentă din Capitală. Evenimentul are loc la Sala "Constantin Silvestri" a UNMB, începând cu ora 17.00.

La Sala mare a Palatului, în seria "Mari Orchestre ale Lumii", este programat concertul Orchestrei Române de Tineret cu Stefan Asbury la pupitrul dirjoral și pianistul Jan Lisiecki - solist. În program: lucrări semnate Cornel Țăranu, Edward Grieg și Dmitri Șostakovici. Ora de începere este 19.30.

Oferta zilei festivaliere se încheie cu recitalul de pian susținut de Fazil Say la Ateneul Român, în cadrul seriei "Concertelor de la miezul nopții". Evenimentul începe la ora 22.30, iar programul include piese de Claude Debussy, Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian Bach și Fazil Say.

Ana Sireteanu