Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„Contrabasul la superlativ!” la Ateneul Român

Publicat: marți, 25 Iulie 2023 , ora 0.00

În cadrul ediției a XII-a a Festivalului Internațional "Vară Magică", mâine, 26 iulie, pe scena mare a Ateneului Român va avea loc un nou eveniment.

Concertul intitulat "Contrabasul la superlativ!" va începe la ora 19:30 și va fi susținut de Orchestra Națională Simfonică a României sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal.

În program - Concertul nr. 15 de Johannes Matthias Sperger, Concertele nr. 1 și nr. 2 de Giovanni Bottesini și Divertimento concertante de Nino Rota.

Soliști vor fi contrabasiștii Andreas Ehelebe, Felix Leissner, José Trigo și Stanislau Anishchanka.

Norela Costea