Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Masterclass de improvizație la Centrul de Educație Muzicală Timpurie MIMA

Publicat: miercuri, 12 Iulie 2023 , ora 0.00
Centrul de Educație Timpurie MIMA prezintă astăzi și mâine, 12 și 13 iulie, un masterclass de improvizație și o conferință, susținute de pedagogul și pianistul francez Robert Kaddouch.
La sediul MIMA din Calea Griviței nr.6 va avea loc începând cu ora 14:00 un masterclass de improvizație ce are drept subiect învățarea cântatului la pian prin improvizație.
Robert Kaddouch, părinte al Pedagogiei Kaddouch vine pentru prima oară în România, la invitația Centrului de Educație Timpurie MIMA și susține mâine, 13 iulie, începând cu ora 10:00, conferința cu titlul „A asculta pentru a înțelege”, eveniment în care prezintă rezultatele cercetărilor sale în domeniul audiției. Evenimentul are loc la Sala „Silvestri” a Universității Naționale de Muzică din București.
Intrarea la cele două evenimente este liberă, pe bază de înscriere prealabilă.
Ana Sireteanu