Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

S-a stins din viață oboistul Florenel Ionoaia

Publicat: luni, 10 Iulie 2023 , ora 10.50
Cu regret vă informăm că s-a stins din viață oboistul Florenel Ionoaia, muzician a cărui carieră s-a derulat timp de mai bine de patru decenii pe scenele naționale și internaționale. Născut pe 13 octombrie 1956, a absolvit Conservatorul „George Enescu” din Iași și a debutat ca solist încă din anii de studenție. A susținut numeroase concerte în țară și în străinătate, atât din postura de solist, cât și ca membru în formații camerale și orchestrale. Din 1989, a devenit instrumentist și ulterior șef partidă și oboist solist în Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din Capitală. Pe lângă activitatea concertistică, a avut o importantă contribuție pedagogică, ca prof. univ. dr. la Universitatea Națională de Muzică din București, profesor asociat la Universitatea „Transilvania" din Brașov, respectiv la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. În anul 2004 a fost distins cu Medalia „Meritul Cultural” clasa a II-a.
Dumnezeu să-l odihnească!