Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert cu ocazia Zilei Institutului Cultural Român

Publicat: sâmbătă, 8 Iulie 2023 , ora 0.00
Astăzi, 8 iulie 2023, Institutul Cultural Român găzduiește de la ora 18.30 la sediul din Aleea Alexandru nr. 38 un concert susținut de tineri muzicieni din România și Republica Moldova, participanți la programul #AdMusicam. Flautistele Ana Sireteanu și Maria Velea, clarinetista Raluca Ciula, violoniștii Theodor Andreescu, Larisa Nicolae, Ștefan Luță și Rebeca Petre, violista Andreea Mihalache, violoncelistul Mihai Artemii, contrabasistul Luca Bădițescu, trompetistul Ștefan Filip și pianistul Fabiani Prcsina interpretează lucrări de Franz Anton Hoffmeister, Dmitri Șostakovich, Kaspar Kummer, Eric Ewazen și Grigoraș Dinicu. Concertul face parte dintr-o serie de evenimente organizate în acest sfârșit de săptămână cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la înființarea Institutului Cultural Român. Programul mai cuprinde o expoziție de fotografie, proiecții de filme, instalații și performance-uri.