Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„Bucharest Opera Festival” continuă cu „Bal la Savoy”

Publicat: marți, 20 Iunie 2023 , ora 0.00
Opera Națională Română din Timișoara propune în această seară de marți, 20 iunie 2023, în cadrul „Bucharest Opera Festival", spectacolul cu opereta „Bal la Savoy" de Paul Abraham. 
Pe scenă evoluează, ca soliști, Bogdan Zahariea, Mihaela Marcu, Cristina Vlaicu, Cristian Bălășescu și Octavian Vlaicu, între alții. Conducerea muzicală: Mihnea Ignat. Regia artistică și coregrafia îi aparțin lui Răzvan Mazilu. 
Spectacolul are loc pe scena Operei Naționale București, de la ora 19:00.
Ștefan Costache