Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„Castelul Prințului Barbă-Albastră” și „Mandarinul Miraculos” în „Bucharest Opera Festival"

Publicat: duminică, 18 Iunie 2023 , ora 0.00

A treia reprezentație din seria celor nouă din cadrul "Bucharest Opera Festival", ce se desfășoară în perioada 16 - 24 iunie 2023, are loc astăzi, 18 iunie, pe scena Operei Naționale din București.

Opera Maghiară din Cluj-Napoca prezintă în prima parte a serii "Castelul Prințului Barbă-Albastră" de Béla Bartók, în regia lui György Selmeczi. Din distribuție fac parte, printre alții, mezzosoprana Veress Orsolya - "Judit" și basul Szilágyi János - "Prințul Barbă-Albastră".

Urmează apoi baletul "Mandarinul Miraculos" de același compozitor, tot o montare a Operei Maghiare din Cluj. Participă balerinii Alin Rîpă, Róbert Kálmán și Sergiu Hosu, printre alții. Scenografia îi aparține lui Szántó Szilárd.

Cele două spectacole se desfășoară sub conducerea dirijorului Jankó Zsolt, iar ora de începere este 19.00.

Sarah Natsis