Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert aniversar Valentin Gheorghiu la Ateneul Român

Publicat: vineri, 19 Mai 2023 , ora 0.00

La Ateneul Român are loc astăzi, 19 mai 2023, cel de-al doilea concert ce îl sărbătorește pe pianistul Valentin Gheorghiu, care a împlinit 95 de ani în 21 martie.

Cu această ocazie, va fi interpretat Concertul pentru pian și orchestră compus de Valentin Gheorghiu, cu Luiza Borac în postură solistică. Programul este deschis de lucrarea "Te Deum" de Antonín Dvoűák. Participă Corul Filarmonicii "George Enescu", soprana Evgeniya Sotnikova și baritonul Alexandru Chiriac ca soliști. În cea de-a doua parte, va răsuna Simfonia a V-a în do minor de Ludwig van Beethoven.

Concertul începe la ora 19.00, iar conducerea muzicală îi revine dirijorului Charles Olivieri-Munroe.

Alexandra Scumpu