Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Evenimentele din cadrul proiectului „Noaptea muzeelor” din capitală

Publicat: sâmbătă, 13 Mai 2023 , ora 0.00

Proiectul Internațional "Noaptea muzeelor" reunește anul acesta o serie de evenimente muzicale ce va avea loc în diverse spații culturale.

Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" își deschide porțile pentru vizitatori la Galeria "Madrigal 60" în "Noaptea Muzeelor". Găzduită în vila interbelică de pe Dealul Mitropoliei din București, în cadrul expoziției vor putea fi admirate lucrările dedicate Corului "Madrigal" semnate de artiștii rezidenți Corina Preda-Perianu, Laurențiu Midvichi, Emanuel Chiriac și Virgiliu Parghel.

Opera Națională din București prezintă evenimentul "Opera Vie", un spectacol itinerant lansat de Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical "Ludovic Spiess". Publicul va putea experimenta magia operei alături de tânăra generație de artiști lirici, printre care se numără mezzosoprana Camelia Cuzub, bas-baritonul Constantin Doppler și soprana Andreea Carmen Marin. Accesul se va face în grupuri de max. 50 de persoane, din jumătate în jumătate de oră, începând cu ora 00:00, iar ultimul grup va intra la ora 3:00.

Între orele 18:00 și 23:00, Casa Artelor "Dinu Lipatti" vă invită să descoperiți locuința pianistului și compozitorului Dinu Lipatti. Evenimentul cultural include vizitarea Casei "Lipatti", expoziții, audiții și o proiecție de film despre viața și opera muzicianului român.

Începând cu ora 20:00, se deschid ușile Operei Comice pentru Copii, unde publicul va lua parte la o vizită interactivă presărată cu surprize muzicale.

Muzeul Național de Artă Contemporană anunță un program special de vizitare între 12:00 și 22:00, și un program muzical intitulat Live jazz Iordache, de la ora 18:00.

Casa Memorială "Tudor Arghezi - Mărțișor" invită publicul, de la ora 13:00, la un eveniment de poezie și muzică, susținut de pianista Andreea Butnaru și violoncelistul Florin Mitrea, poeziile argheziene fiind recitate de Ioana Calotă-Philippide și Alexandru Philippide.

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi își deschide porțile și prezintă două mini-recitaluri de jazz, cu Marina Arsene - voce, și Albert Tajti la pian, orele de începere fiind 21:00, respectiv 22:00.

La Muzeul "Theodor Aman" se va putea vizita expoziția permanentă a muzeului și va avea loc, începând cu ora 19:00, un recital susținut de soprana Mihaela Andrei și Adrian Andrei la chitară.

Liceul de Coregrafie "Floria Capsali" este din nou prezent la evenimentul "Noaptea Muzeelor" și va introduce vizitatorii în lumea viitorilor balerini, destăinuind o parte din tainele ei. Astfel, organizatorii vă propun, printre altele studii de dans contemporan, clasic și românesc, o expoziție de pictură și o expunere de costume.

La Casa memorială "Anton Pann", sub genericul proiectului "Case de muzicieni", propus de Asociația Opus, se desfășoară astăzi o serie de Ateliere pentru copii, un atelier de vioară desfășurat de Natalia Pancec și un atelier de arhitectură și pictură, cu tematică legată de proiectul "Case de muzicieni", propus de ilustratoarea Alina Mărgulescu și de arhitectul și fotograful Andrei Mărgulescu. Participarea la ateliere este gratuită. Înscrierile se pot face la adresa de mail casedemuzicieni@gmail.com.

Ana Sireteanu