Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Turneul Național „Flautul fermecat” la Ateneul Român

Publicat: duminică, 14 Mai 2023 , ora 0.00

Ateneul Român prezintă astăzi, 14 mai 2023, recitalul intitulat "Șansonete și șuete" din cadrul Turneului Național "Flautul fermecat".

Ion Bogdan Ștefănescu, flautist, inițiator al proiectului și autor al poemelor pe care le va recita, va evolua împreună cu Fernando Mihalache - acordeon, Ionuț Baranga - contrabas și Petru Ioan Riti - percuție.

Programul cuprinde atât lucrări ale compozitorilor francezi cunoscuți precum Claude Debussy, Erik Satie, Jean-Baptiste Lully și Jules Massenet printre alții, dar și piese ale unor creatori născuți în România: Georges Boulanger și Vladimir Cosma. Scenariul și regia sunt realizate de Ion Bogdan Ștefănescu.

Turneul Național "Flautul fermecat" a început pe 12 mai, la Caracal și se va încheia pe 11 iunie, la Iași. Recitalul din această seară, de la Ateneul Român, începe la ora 19:00.

Sarah Natsis