Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Gala premiilor UCMR, în premieră la Opera Națională București

Publicat: luni, 8 Mai 2023 , ora 0.00

Luni, 8 mai 2023, de la ora 17.00, va avea loc Gala Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Vor fi acordate premii pentru lucrare simfonică, concertantă și camerală, premiul pentru muzică de fanfară, premiile pentru muzică vocală, trei premii pentru jazz-pop, respectiv pentru muzică de jazz sau instrumentală, melodie și spectacol, premiile de muzicologie, precum și premiul filialei Cluj.

În cadrul acestui eveniment regizat de Alexandru Nagy și găzduit de Opera Națională București, vor evolua Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale (dirijor Aurel Gheorghiță), Nadia Trohin și Mircea Tiberian, Corul de Copii Radio condus de Răzvan Rădos, Ansamblul Flaut Power coordonat Ionuț Bogdan Ștefănescu, Baletul și Orchestra Operei Naționale București, dirijor Daniel Jinga.

Evenimentul va fi transmis în direct pe frecvențele postului nostru.

Larisa Clempuș