Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„A night in a spotlight” - concert al Corului de Copii Radio

Publicat: marți, 2 Mai 2023 , ora 0.00

"A night in a spotlight", concert cu reinterpretări corale ale unor piese pop și rock binecunoscute va fi susținut de Corul de Copii Radio duminică, 7 mai, pe scena Sălii Radio.

Sub conducerea dirijorală a lui Răzvan Rădos și cu acompaniamentul pianistei Magdalena Faur vor fi prezentate hituri semnate de Michael Jackson, The Beatles și Queen, printre altele.

Evenimentul se desfășoară cu participarea Ansamblului de băieți al Corului de Copii Radio, înființat în anul 2022, pregătit de Magdalena Faur și Răzvan Rădos.

Concertul va avea loc începând cu ora 19:00.

Ioana Țintea