Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Corul „Madrigal” participă la Spotlight Festival

Publicat: sâmbătă, 22 Aprilie 2023 , ora 0.00

Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" participă în aceste zile în premieră la a șaptea ediție a "Spotlight" - Festivalul de artă vizuală în aer liber organizat în București.

Astfel, Spotlight Festival 2023 marchează împlinirea a 60 de ani de existență a Corului "Madrigal" cu o sesiune de video mapping pe fațada Teatrului Odeon, realizată de Mindscape Studio după un fragment muzical interpretat de celebrul ansamblu.
Participarea Corului "Madrigal" la acest eveniment constituie un element de noutate absolută, piesa "Sârba pe scaun" de Alexandru Pașcanu reprezentând universul sonor al momentului de artă vizuală.

Evenimentul se înscrie în programul aniversar "Madrigal 60", care include o serie amplă de peste 30 de proiecte speciale, ce se vor desfășura pe tot parcursul anului.

Ana Sireteanu