Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

A încetat din viață soprana Virginia Zeani, "prima donna assoluta"

Publicat: marți, 21 Martie 2023 , ora 8.00

Ieri, 20 martie, soprana Virginia Zeani, una dintre cele mai valoroase artiste lirice ale lumii din secolul XX, supranumită prima donna assoluta, a încetat din viață la vârsta de 97 de ani.

Născută în 21 octombrie 1925 la Solovăstru, regretata soprană și-a dedicat peste 30 de ani scenei lirice internaționale, perioadă în care a interpretat pe marile sene ale lumii peste 60 de roluri, dintre care cel al Violettei din "Traviata" de Verdi a devenit emblematic pentru cariera sa. A cântat alături de staruri ale operei, precum Beniamino Gigli, Tito Gobbi, Luciano Pavarotti sau Placido Domingo, fiind căsătorită cu reputatul bas Nicola Rossi-Lemeni. La finalul carierei interpretative, Virginia Zeani s-a stabilit în Statele Unite ale Americii unde a activat ca profesoară, lansând mare parte dintre vocile de operă ale Americii anilor '90.

În anul 2011, soprana Virginia Zeani a lansat în România volumul Canta che ti passa (Cântă, că-ți trece) ce cuprinde dialoguri purtate de artistă cu jurnalistul Sever Voinescu. Cu acel prilej, Virginia Zeani a fost prezentă la Oradea, Cluj-Napoca și în Capitală. Opera bucureșteană a găzduit lansarea cărții, dar și a unei serii de discuri inedite pentru piața muzicală romanească, dedicându-i o reprezentație a spectacolului "Evgheni Oneghin" de Piotr Ilici Ceaikovski. Prima întâlnire a Virginiei Zeani cu publicul român, din cadrul vizitei programate în luna mai a anului 2011, a avut loc în studioul Radio România Muzical. Celebra soprană a revenit atunci ca invitată a postului nostru, într-o ediție specială a emisiunii "Seara de operă".

Virginia Zeani deține peste 50 de premii și distincții naționale și internaționale, este Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Muzică din București și al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind deținătoarea Decorației Regale "Nihil Sine Deo", acordată în 2011 de regele Mihai I al României. În 2016, Președintele României, Klaus Iohannis i-a acordat Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler. Ultima recunoaștere a venit chiar de ziua ei, pe 21 octombrie 2022 când Virginia Zeani a fost inclusă în OPERA America Hall of Fame.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Radio România Muzical consacră sopranei edițiile din 22 și 23 martie ale rubricii Opera și vedetele ei (ora 11.30) și ediția de duminică, 26 martie, a emisiunii Opera în interpretări de referință (ora 21.00).