Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

S-a stins din viață saxofonistul Garbis Dedeian

Publicat: marți, 14 Ianuarie 2020 , ora 8.52
Cu regret vă anunțăm că ieri, 13 ianuarie, s-a stins din viață la București saxofonistul, compozitorul și aranjorul Garbis Dedeian, una dintre figurile de marcă ale jazzului românesc. Născut pe 24 aprilie 1959 în capitală, într-o familie de origine armeană, Garbis Dedeian a urmat Liceul de Muzică nr. 1 și Școala Populară de Artă unde a studiat clarinetul cu profesorul Florian Popa și compoziție și orchestrație cu Richard Bartzer. Atras de jazz din adolescență, a făcut primii pași sub îndrumarea regretatului Mihai Berindei, iar în anul 1976 a fondat un prim grup împreună cu fratele său, chitaristul Capriel Dedeian, percuționistul Tudy Zaharescu și Mario Dumitrescu la chitară bas.
După debutul din 1979, de la Festivalul de Jazz de la Sibiu, a susținut numeroase concerte și a participat la cele mai importante festivaluri de jazz în țară dar și în Germania, Ungaria, Grecia, Italia, Franța, Austria, Iugoslavia, Moldova, Ucraina, Bulgaria, Egipt. A obținut, împreună cu grupul său, Premiul „Formația Anului 2003”, în Gala Premiilor de Jazz organizată de Societatea Română de Radiodifuziune.
Activitatea de saxofonist și șef de formație a fost dublată de o susținută creativitate componistică, o parte a creațiilor sale muzicale, considerate valori de patrimoniu pentru jazz-ul autohton, fiind tipărite (Culegere de teme de jazz) și înregistrate în studio. Garbis Dedeian a fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Maria Isabela Nica