ACUM:
21.45
Scena europeană
Urmează: 0.00 Nocturn jazz Un ambiet jazzy pentru nopți senine.
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Spectacolele zilei la Opera Comica

Publicat: sâmbătă, 14 Decembrie 2019 , ora 0.00
Și astăzi, 14 decembrie, continuă Târgul de Crăciun organizat de Opera Comică pentru Copii. De la ora 10, cei mici se vor putea bucura de patinoar, carusel și numeroase alte atracții. Târgul este deschis în fiecare final de săptămână: vinerea în intervalul 17-21, iar sâmbătă și duminică între orele 10-21; intrarea este liberă.
În Sala mare a instituției se montează spectacolul „Hänsel și Gretel”, o adaptare după opera pentru copii semnată de Engelbert Humperdinck. Ciprian Teodorașcu este dirijorul serii, Cristian Mihăilescu a semnat regia, iar scenografia și coregrafia au fost realizate de Viorica Petrovici și, respectiv, Cătălin Caracas. Cele două reprezentații de azi încep la orele 11 și, respectiv, 17.
Pe scena Sălii UnderGrant se montează spectacolul de balet „Poveste vieneză”, dedicat melomanilor peste 3 ani. Regia și coregrafia au fost semante de Cătălin Caracaș, scenografia îi aparține Adrianei Urmuzescu. Spectacolul poate fi urmărit astăzi de la ora 11 sau de la ora 17.