Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert omagial dedicat compozitorului Constantin Silvestri

Publicat: duminică, 20 Octombrie 2019 , ora 0.00
Miercuri, 6 noiembrie, de la ora 19.00, publicul este invitat la evenimentul „Fenomenul Silvestri. Un portret al dirijorului, compozitorului și pianistului". În anul 2019 se împlinesc 50 de ani de la trecerea în eternitate a unuia dintre marii muzicieni români ai secolului XX: Constantin Silvestri.
Pianista Anda Anastasescu va interpreta trei suite de Constantin Silvestri - op. 3 nr. 1, op. 3 nr. 2 și op. 6 nr. 1. Recitalul va fi urmat de o masă rotundă consacrată personalității multilaterale a lui Constantin Silvestri. Vorbitori vor fi pianista Anda Anastasescu, Nicholas Braithwaite, dirijorul-asistent al lui Silvestri, între 1967-1969, la Orchestra Simfonică din Bournemouth, Glen Gould, inginerul de sunet care a restaurat înregistrările lui Silvestri, producătorul filmului „Metamorfoze - Transformarea Orchestrei Simfonice din Bournemouth".
Seara va fi completată de proiecții video, selecțiuni din filmul „Metamorfoze - Transformarea Orchestrei Simfonice din Bournemouth" și o înregistrare cu Silvestri dirijându-și o lucrare proprie, Preludiu și Fugă, la pupitrul Orchestrei Naționale a Franței.
Maria-Isabela Nica