Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concursul Internațional de Duo 'Suzana Szorenyi', ediția a III-a

Publicat: vineri, 27 Septembrie 2019 , ora 0.00
În perioada 28 septembrie - 6 octombrie 2019, Asociația Majura Christ organizează cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Duo Suzana Szorenyi, ediție derulată cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la nașterea renumitei pianiste și profesoare, în onoarea căreia a fost inițiată competiția amintită. În acest an, se aduce în prim plan zona de duo pianistic la patru mâini și două piane.
Juriul competiției este format din muzicieni români, în majoritate discipoli ai profesoarei Suzana Szörenyi. Participă 54 de concurenți selectați dintr-un total de 108 înscriși, provenind din Austria, Canada, Cehia, China, Franța, Japonia, Lituania, Marea Britanie, Polonia, Rusia, Serbia, Slovenia, Spania, Ucraina. Etapa I va avea loc în sala George Enescu a Universității Naționale de Muzică București în zilele de 28 si 29 septembrie, între orele 14,00 și 19,30.
Accesul publicului este gratuit pe tot parcursul concursului.
Larisa Clempuș