ACUM:
14.55
Promo
Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Urmează: 15.00 Concerte de 5 stele primite prin Uniunea Europeană de Radio
Apoi: 16.30 Festivalul Internațional „George Enescu”

Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Evenimente internaționale transmise live de Radio România Muzical

Publicat: luni, 3 Iunie 2019 , ora 9.11

Radio România Muzical va transmite live mâine, 4 iunie 2019, Gala Laureaților Concursului Internațional "Regina Elisabeta". Începând cu ora 21:00, aveți ocazia de o asculta, din postura de solistă a Orchestrei Simfonice din Antwerp dirijate de Martyn Brabbins, pe violonista Ioana Cristina Goicea, câștigătoarea premiului al VI-lea la competiția din acest an. În același concert de la Palatul Artelor Frumoase din Bruxelles vor evolua și violonistele Shannon Lee și Júlia Pusker, ocupantele locurilor al IV-lea, respectiv al V-lea. Evenimentul va fi comentat de Anca Ioana Andriescu.

Iar vineri, 7 iunie, Orchestra "Les Concert des Nations" va concerta la Sala "Pablo Casals" din Barcelona cu Jordi Savall la pupitru. Simfoniile I op. 21 în Do major, a II-a op. 36 în Re major și a IV-a op. 60 în Si bemol major de Ludwig van Beethoven alcătuiesc programul pe care îl puteți audia live, începând cu ora 21:00, sub genericul "Scena Europeană. Comentează Laura Ana Mânzat.

Lucian Haralambie