Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Săptămâna Internațională a Muzicii Noi 2019 - ultima zi de recitaluri

Publicat: duminică, 26 Mai 2019 , ora 0.00

În ultima zi a Festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi sunt programate 4 evenimente. Primul are loc, de la ora 11:00, cu Ansamblul devotioModerna în prim-plan. Carmen Maria Cârneci va semna conducerea muzicală, iar programul este alcătuit din opusuri de Peter Ruzicka, Violeta Dinescu, Dan Bălan, Mihai Murariu și Carmen Cârneci.

Urmează, de la ora 12:00, la Sala "Auditorium" a UNMB, acolo unde vor concerta membrii Ansamblul Wahnsinn - Marius Ungureanu - la violă, trombonistul Barrie Webb și cornistul Erik Sandberg. În program sunt incluse lucrări de Mika Pelo, Gabriel Mălăncioiu, Violeta Dinescu, Edgars Cirulis, Livia Teodorescu-Ciocănea, Anders Forslund și Gráinne Mulvey.

Cvartetul de coarde Gaudeamus susține al treilea recital al zilei de 26 mai 2019; va avea loc în Aula Palatului Cantacuzino, începând cu ora 17:00. Compozitorii Liviu Marinescu, Cornel Țăranum Ulpiu Vlad, Corneliu Dan Georgescu și Sorin Lerescu semnează lucrările interpretate de violonistele Lucia Neagoe și Raluca Irimia, Leona Varvarichi - la violă și violoncelistul Ștefan Neagoe.

Ultimul eveniment din cadrul ediției SIMN 2019 îi aduce în fața publicului pe membrii Ansamblul PROFIL. Recitalul grupului condus de Dan Dediu este programat pentru ora 19:00, va avea loc la Sala "George Enescu" a UNMB și este inclus în cadrul Sezonului România-Franța 2019. Laurent Durupt, Raphaele Biston, Benjamin Attahir și Camille Pepin sunt compozitorii celor patru lucrări din program, interpretate în primă audiție românească.pozitorii celor patru lucrări din program, interpretate în primă audiție românească.

Lucian Haralambie