Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Agenda Operei Comice pentru Copii

Publicat: sâmbătă, 30 Martie 2019 , ora 0.00
Opera Comică pentru Copii prezintă vineri, 30 martie 2019, opereta Hapciu în Re major, după Mam'zelle Nitouche de Florimond Hervé. Spectacolul ilustrează, prin comicul de situații și dialogul spumos, debutul nepremeditat al unei eleve de pension în lumea teatrului. Tânăra Denise descoperă cu entuziasm culisele, actorii, scena și marea dragoste. Regia este semnată de Cristian Mihăilescu, iar din distribuție fac parte Virginia Stamate, Adrian Rădulescu și Fang Shuang. Spectacolul are două reprezentații, de la orele 11.00 și 17.00, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii.
Aceeași instituție lirică propune celor mici, în data de 30 martie, de la ora 11.30, concertul Cu Nino la Londra, în limba engleză. Salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii se transformă într-un London-bus care parcurge capitala Marii Britanii, prezentând micilor turiști atracțiile acesteia, din punct de vedere arhitectonic și istoric, dar mai ales din punct de vedere muzical.
Larisa Clempuș