Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'Duelul viorilor' se poartă la Sala Radio

Publicat: duminică, 1 Octombrie 2017 , ora 0.00
Duelul viorilor se poartă astăzi la București, mai exact, la Sala Radio. De această dată, violoniștilor Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru li se vor alătura și soția, Valentina Svyatlovskaya-Prunaru, respectiv fiica, Simina Croitoru. Ca de obicei, duelul va fi 'arbitrat' de pianistul Horia Mihail. În programul acestei ediții vom regăsi opusuri de Fritz Kreisler, Johannes Brahms, Pablo de Sarasate și alții. Ora de începere este 19. Acest eveniment va pune punct celei de-a VII-a ediții a Turneului. De asemenea, puteți asculta concertul în direct, la Radio România Muzical. Comentează Sebastian Crăciun.
Radu Mihalache