Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Serie de conferințe la București și Cluj și nou site dedicat lui Dinu Lipatti

Publicat: luni, 3 Octombrie 2016 , ora 0.00

În pregătirea Centenarului Dinu Lipatti 2017, Asociația Opus derulează în perioada 6-14 octombrie 2016, cu sprijinul Ministerului Culturii, proiectul "Lipatti - Restituiri". Cu acest prilej, va fi invitat pentru prima oară în România canadianul Mark Ainley, cu sprijinul Institutului Cultural Român, unul dintre cei mai pasionați cercetători ai lui Dinu Lipatti, care prin demersurile sale personale a reușit redescoperirea unor înregistrări pierdute ale marelui nostru pianist și dublarea, în acest fel, a numărului de minute disponibile, oferite ulterior marelui public de prestigioase case de discuri, precum EMI.

Mark Ainley va susține trei conferințe, în București (pe 6 octombrie, ora 17.00, la Universitatea Națională de Muzică și pe 14 octombrie, ora 17.00 - la Colegiul Noua Europă) și Cluj-Napoca (pe 10 octombrie, ora 16.00, la Academia de Muzică "Gheorghe Dima"). Intrarea publicului este liberă.

Tot pe 14 octombrie, la Colegiul Noua Europă, în prezența unor personalități și a presei va fi lansat noul site dinulipatti.org - o monografie online ce va răspunde tuturor întrebărilor virtuale legate de opera interpretului și compozitorului Dinu Lipatti și de viața acestuia, prin reunirea exhaustivă a informațiilor care ar putea interesa atât specialiștii, cât și marele public.