Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concursul Internațional 'George Enescu' - finala secțiunii vioară

Publicat: luni, 19 Septembrie 2016 , ora 0.00

Astăzi, 19 septembrie 2016, are loc finala Concursului Internațional "George Enescu" 2016, secțiunea vioară. Muzicienii care au ajuns în acest ultim act al competiției vor evolua alături de Orchestra Filarmonicii "George Enescu" și a dirijorului Christoph Poppen. În finală s-au calificat doi violoniști din Coreea de Sud și unul din Kazahstan.

Rezultatele au fost anunțate de juriul de specialitate format din Agustin León Ara, Eduard Schmieder, Florin Croitoru, Mieczyslaw Szlezer, Mikhail Kopelman, Mihaela Martin, Remus Azoiței, Silvia Marcovici și Pierre Amoyal. Finala concursului va avea loc de la ora 19:00 la Ateneul Român și va putea fi urmărită live, on-line, pe site-ul concursului și pe medici.tv.

Radio România Muzical va înregistra finala secțiunii "Vioară" din această seară și o va difuza în 11 octombrie, de la ora 19:30.