Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi
Se încheie Festivalul 'Mozartissimo'
Publicat: duminică, 10 Iulie
2016
, ora 0.00
În cadrul primei ediții a Festivalului "Mozartissimo" sunt programate astăzi, 10 iulie 2016, următoarele manifestări, la Casa Artelor din București: de la ora 17:00, în Sala Brâncuși este prezentată proiecția "Opera lui Mozart la Viena". 30 de minute mai târziu, Sala Eliad găzduiește conferința 'Cosmogonia lui Mozart' susținută de prof. univ. dr. Grigore Constantinescu. Cvartetul "Elite" susține un recital, de le ora 18,30, în Sala Mozart. Iar de la ora 20,00, în Curtea mare are loc concertul Orchestrei Simfonice București, cu Jin Wang la pupitrul dirijoral. Participă Corul "Accoustic" condus de Daniel Jinga. Soliști: Iuliana Roșca - harpă, Cătălin Oprițoiu - flaut, soprana Iulia Isaev, mezzo-soprana Emanuela Pascu, tenorul Andrei Lazăr și basul Iustinian Zetea. Festivalul "Mozartissimo" este organizat de Centrul Cultural Casa Artelor și Primăria Sectorului 3 pentru a marca cei 260 de ani împliniți de la nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart.