Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi
Modern Art Orchestra la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă
Publicat: marți, 24 Mai
2016
, ora 0.00
Cunoscutul big band maghiar Modern Art Orchestra, sub conducerea trompetistului Fekete - Kovács Kornél, se află pentru prima dată în România și susține două concerte, astăzi, 24 mai 2016 la București, dar și pe 26 mai la Sibiu. Programul serii de astăzi propune, pentru început, Allegro Barbaro de Bela Bartok, în transcripție pentru big band, continuând cu compoziții ale unor membri compozitori și instrumentiști ai formației și evergreen-uri de jazz, în aranjamentele și interpretarea membrilor ansamblului Modern Art Orchestra.
În organizarea Institutului Balassi - Institutul Maghiar din București, concertul începe la ora 19.00 și are loc la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă a României.
Fekete-Kovács Kornél și Modern Art Orchestra vor reprezenta jazzul maghiar și joi, în cadrul Festivalului de Jazz de la Sibiu, unde vor urca pe scena Sălii Thalia.