Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Ziua Culturii Naționale sărbătorită la Opera din București

Publicat: miercuri, 15 Ianuarie 2025 , ora 0.00

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, sărbătorită anual în data de 15 ianuarie, Opera bucureșteană organizează astăzi, 15 ianuarie 2025, un concert extraordinar avându-i ca invitați pe Gheorghe Zamfir la nai, interpreta vocală Paula Seling, soprana Cristina Păsăroiu, baritonul Ștefan Ignat și pe Simina Croitoru la vioară.

Pe scena lirică bucureșteană vor evolua și Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" sub conducerea dirijoarei Anna Ungureanu și Corul bărbătesc "Cantus Domini" condus de Arhid. Răzvan Constantin Ștefan.

Evenimentul se desfășoară cu participarea Orchestrei Simfonice și a Baletului Operei Naționale din București, reunite sub bagheta dirijorală a lui Daniel Jinga.

Ora de începere a concertului este 19:00, iar biletele sunt epuizate.

Ioana Țintea