Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Un nou concert simfonic la Sala Radio în această săptămână

Publicat: luni, 6 Decembrie 2021 , ora 9.33
Vineri, 10 decembrie 2021, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio se va afla dirijorul Anastasios Symeonidis iar ca solist va evolua chitaristul Dragoș Ilie, laureat al bursei "Moștenitorii României muzicale" de anul acesta. În programul serii se regăsesc Uvertura "Hebridele" op. 26 de Felix Mendelssohn, Concierto de Aranjuez pentru chitară și orchestră de Joaquin Rodrigo și Simfonia a IX-a op. 95 în mi minor de Antonin Dvorak. Concertul începe la ora 19:00.
Ioana Marghita