Știri muzicale din Bucuresti Înapoi
Trei evenimente săptămâna aceasta în cadrul Festivalului "Masters of Classic"
Festivalul "Masters of Classic" continuă săptămâna aceasta la București, aducând pe scena Sălii Palatului artiști de renume internațional.
Astfel, joi, 5 septembrie 2024, de la ora 20.00, mezzosoprana Elīna Garanèa va susține un concert cu arii din opere ale unor compozitori precum Piotr Ilici Ceaikovski, Francesco Cilea, Pietro Mascagni, Georges Bizet și Giacomo Puccini.
Vineri, 6 septembrie 2024, violonistul Nikolaj Szeps-Znaider va interpreta Concertul pentru vioară și orchestră de Johannes Brahms. Din programul serii, care începe la ora 20.00, mai face parte și suita simfonică "Tablouri dintr-o expoziție" de Modest Mussorgsky, în orchestrația lui Maurice Ravel.
Iar sâmbătă, 7 septembrie 2024, tenorul Rolando Villazón va urca pe scena Sălii Palatului alături de soprana americană Emily Pogorelc. Veți putea audia arii și duete celebre, dar și momente orchestrale semnate de Jules Massenet, Charles Gounod, Giuseppe Verdi și Franz Lehár. Concertul va începe, de asemenea, la ora 20.00.
Cele trei evenimente se desfășoară cu participarea Orchestrei Filarmonicii din Sofia în fruntea căreia se va afla Michelangelo Mazza.
Festivalul "Masters of Classic" se continuă până pe 15 septembrie.