ACUM:
12.59
Promo RRM
Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.
Urmează: 13.00 Info buletin muzical Știrile muzicale ale zilei.
Apoi: 13.05 Polifonii Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit într-o nouă emisiune.

Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Spectacol de Ziua Națională la Opera din București

Publicat: miercuri, 1 Decembrie 2021 , ora 0.00
Opera Națională București propune astăzi, 1 decembrie, un eveniment ce marchează Ziua Națională a României. De la ora 18:30, în foaierul instituției vor putea fi ascultați soliști ai Operei bucureștene precum sopranele Simonida Luțescu și Mihaela Stanciu, mezzo-soprana Sorana Negrea, tenorul Liviu Indricău, baritonul Daniel Filipescu și basul Ion Dimieru. Aceștia vor fi acompaniați de pianista Monica Gemene. Evenimentul propune, apoi, Dixtuorul op. 14 în re major de George Enescu, interpretat de Ansamblul de suflători al Operei Naționale București, sub conducerea dirijorală a lui Tiberiu Soare. Conceptul regizoral al serii îi aparține Claudiei Machedon.
Petre Fugaciu