ACUM:
20.15
Armonii preclasice
O oază de liniște și echilibru.
Urmează: 21.15 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.
Apoi: 23.30 Sunete contemporane Creații contemporane românești

Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Sînziana Mircea în recital la ParkLake Shopping Center

Publicat: marți, 19 Februarie 2019 , ora 0.00
În data de 1 martie, Radio România Muzical și ParkLake Shopping Center organizează un recital susținut de pianista Sînziana Mircea. În Main Square din ParkLake, tânăra artistă va interpreta lucrări de Frédéric Chopin, compozitorul sărbătorit la 1 martie. Din creația acestuia, pianista va interpreta capodopere precum Marele vals briant op. 18, 3 valsuri op. 64 sau Marea poloneză op. 22. În finalul recitalului, artista va acorda autografe publicului. Tot în Main Square din ParkLake, începând cu data de 25 februarie este organizată o expoziție ce oferă atât detalii despre compozitorul polonez, cât și desene realizate de elevii Liceului de Arte „Nicolae Tonitza” din București, inspirate de lucrări semnate de Frédéric Chopin - realizare din cadrul proiectului „Ascultă 5 minute de muzică clasică” în spații neconvenționale și școli, organizat de Radio România Muzical.
Petre Fugaciu