Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Seară spaniolă la Sala Radio, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice între Spania și România

Publicat: vineri, 12 Iunie 2026 , ora 0.00

Sala Radio găzduiește în această seară de 12 iunie 2026 un concert extraordinar care celebrează împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice între Spania și România.

Sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, Orchestra Națională Radio va prezenta un program dedicat muzicii inspirate de cultura spaniolă.

De la ora 19:00, vor fi interpretate Uvertura operei "Sclavii fericiți" de Juan Crisóstomo de Arriaga, Simfonia spaniolă op. 21 pentru vioară și orchestră de Édouard Lalo, muzica baletului "Amorul vrăjitor" de Manuel de Falla și "Alborada del gracioso" de Maurice Ravel.

În ipostaze solistice vor evolua două artiste spaniole: violonista Ana María Valderrama, câștigătoare a Marelui Premiu la Concursul Internațional de Vioară "Pablo de Sarasate" și vocalista María Toledo, figură emblematică a scenei contemporane de flamenco.

Ariadna Ene-Iliescu