Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Se încheie Festivalul Internațional ISCM World New Music Days

Publicat: duminică, 31 Mai 2026 , ora 0.00

Astăzi, 31 mai 2026, au loc ultimele 3 concerte din cadrul Festivalului Internațional ISCM World New Music Days.

Primul, intitulat "Concert de muzică electronică 3", va avea loc în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică din București începând cu ora 11:00. Programul cuprinde lucrări precum Coro: Versa est in luctum de George De Decker, Fleeting Experience de Clemens von Reusner, The Memory Room de Steven Layton, Richblick de Cătălin Crețu și Luminous de Richard Barrett.

De la ora 17:00, publicul va putea urmări Orchestra de Coarde Concerto a Universității Naționale de Muzică din București în Sala George Enescu a instituției. Sub bagheta dirijorului Bogdan Vodă, orchestra va interpreta Versus de Anna Veismane, Resilience (pluto trine saturn) de Lucky Pollock și Umbre și geneze de Viorel Munteanu. Solistul acestui concert este flautistul Ion Bogdan Ștefănescu.

De la ora 20:00, la Club Control va avea loc concertul de jazz-rock, susținut de trio-ul Opening Theory. Pe scenă vor evolua George-Ioan Păiș (compoziție/sintetizatoare), Ștefan Stoianovici (pian/keyboards) și Alex Mușat (tobe/percuție).

Teodora Ion