Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

S-a stins din viață pianista și profesoara Viorica Rădoi

Publicat: joi, 30 Aprilie 2026 , ora 20.05

Astăzi, 30 aprilie 2026, s-a stins din viață apreciata pianistă și profesoară Viorica Rădoi, personalitate marcantă a artei acompaniamentului în România, cea formată sub îndrumarea profesorilor Sanda Stoenescu, Florica Muzicescu și Suzana Szörenyi.

Cu o carieră desfășurată pe parcursul a peste cinci decenii, regretata muziciană s-a impus atât prin activitatea sa în fața publicului, cât și prin contribuția esențială adusă în domeniul pedagogiei muzicale și al muzicii de cameră. A format și a inspirat numeroase generații de muzicieni, activând atât în România, cât și pe plan internațional.

Din anul 1996, Viorica Rădoi a fost profesor universitar doctor în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, titlu obținut în urma unui doctorat finalizat cu calificativul summa cum laudae. A desfășurat o intensă activitate didactică și peste hotare, fiind cadru didactic asociat la instituții precum Universitatea de Muzică și Teatru din Rostock, Universitatea de Muzică din Köln (Germania) și Conservatorul Superior de Muzică din Gabes (Tunisia). A susținut, de asemenea, cursuri de măiestrie în Kazahstan și Irlanda.

Pe parcursul carierei, a participat la peste 70 de concursuri internaționale în calitate de acompaniator și a concertat în numeroase țări, printre care Italia, Germania, Franța, Elveția, Statele Unite ale Americii (inclusiv la Carnegie Hall), Portugalia, Venezuela și Maroc. A fost acompaniator oficial al unor competiții prestigioase, precum Concursul Internațional „George Enescu” și „Tibor Varga” de la Sion.

În anul 2012, a apărut sub semnătura sa Triada acompaniamentului, o lucrare de referință dedicată artei acompaniamentului pianistic, abordată din perspectivă tehnică și artistică. A fost una dintre inițiatoarele Festivalului Internațional de Duo „Majura”, alături de pianista Steluța Radu, contribuind la promovarea genului de duo pianistic în România.

Pentru întreaga activitate, Viorica Rădoi a fost distinsă cu Premiul Revistei „Muzica” a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, precum și cu Diploma de Excelență a Universității Naționale de Muzică din București.

Înmormântarea Vioricăi Rădoi va avea loc duminică, 3 mai 2026, de ora 13:30, la Cimitirul Bellu din Capitală. Dumnezeu să o ierte!

Ioana Țintea