Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Recital de arii și lieduri și spectacolul „Spărgătorul de nuci” pe scena ONB

Publicat: sâmbătă, 7 Decembrie 2024 , ora 0.00

Opera Națională din București prezintă astăzi, 7 decembrie 2024, un recital de arii și lieduri și spectacolul cu celebrul balet "Spărgătorul de nuci".

Începând cu ora 12:00, studenții claselor de canto de la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara aduc în atenția publicului arii și lieduri din creația compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart, Gioachino Rossini, Jaques Offenbach, Giuseppe Verdi, Charles Gounod, Léo Delibes și Luigi Arditi, printre alții.
Participă Selia Alăzăroae, Maria Boldan, Raluca Dalea, George Jidoi, David Erwin Hirsch și Dragoș Moldovan, printre alții, iar acompaniamentul este asigurat de pianistele Aida Marc și Silviana Ana Cîrdu. Recitalul va avea loc în Foaierul Operei Naționale București.

Iar de la ora 18:30, soliștii, Ansamblul de Balet, Orchestra și Corul de Copii de la Opera Națională din București vă propun "Spărgătorul de nuci" de Piotr Ilici Ceaikovski. Din distribuție fac parte balerinii Ana Toderică, Cristina Dijmaru, Bogdan Cănilă și Cristian Șușu.
Regia și coregrafia sunt semnate de Oleg Danovski, iar conducerea muzicală este asigurată de dirijorul Iurie Florea.

Ana Sireteanu