Știri muzicale din Bucuresti
Înapoi
Pianista Marie-Ange Nguci și violonista Hyeonjeong Lee în transmisiune directă de la Ateneul Român
Publicat: miercuri, 16 Septembrie
2026
, ora 0.00
Seria de recitaluri propuse de Concursul Internațional "George Enescu" continuă astăzi, 16 septembrie 2026, cu un eveniment ce le are protagoniste pe pianista Marie-Ange Nguci, membră a juriului ediției din acest an, și pe tânăra violonistă Hyeonjeong Lee, în vârstă de 15 ani, laureată în 2024 a Concursului Enescu.
În programul de la Ateneul Român sunt anunțate creații semnate de Maurice Ravel, Eugène Ysaÿe, Ludwig van Beethoven, Franz Liszt și Serghei Prokofiev. De la ora 19:00, acest eveniment va putea fi urmărit în transmisiune directă pe frecvențele postului nostru.
Din studioul Radio România Muzical va comenta Ioana Marghita.
Ioana Țintea