Știri muzicale din Bucuresti
Înapoi
Jordi Savall și „Hespèrion XXI” încheie Festivalul de Muzică Veche de la București

Ediția a 18-a a Festivalului de Muzică Veche București se încheie mâine, 5 decembrie 2023, cu un concert ce se va desfășura la Sala Radio.
Publicul bucureștean va putea urmări, cu această ocazie, formația "Hespèrion XXI" condusă de Jordi Savall, celebrul ei fondator, interpret la viola da gamba. Formula ansamblului este completată de chitaristul Xavier Díaz-Latorre, Andrew Lawrence-King la harpă barocă spaniolă, Xavier Puertas - violone și David Mayoral - percuție.
"Hespèrion XXI" va prezenta unul dintre cunoscutele sale proiecte, "Folías & Canarios", prin care sunt explorate atât sonoritățile "lumii vechi", dar și cele ale "lumii noi". Veți audia lucrări semnate de Diego Ortiz, Pedro Guerrero și Santiago de Murcia, între alții.
Evenimentul începe la ora 19:00.