Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Gala Premiilor Radio Romania Cultural - ajunsa la editia a 13-a

Publicat: luni, 18 Martie 2013 , ora 13.45
În seara aceasta are loc cea de-a 13-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural. Vor fi acordate premii la opt secțiuni diferite, care au fost gândite pentru a crea o imagine cât mai fidelă a lumii culturale românești și a celor mai importante realizări din anul 2012, în diferite domenii: proză, poezie, teatru, film, muzică, arte plastic, știință și educație. De asemenea, se vor decerna și cinci premii speciale, ai căror câștigători sunt deja cunoscuți: printre aceștia - tenorul Bogdan Mihai cu Premiul "In memoriam Iosif Sava", regizorul Andrei Șerban - Premiul "Lux Mundi" și Târgul Internațional "Gaudeamus", care primește Premiul Radio România 85". Gala va avea loc la Teatrul Odeon de la ora 19,00 și va fi transmisă în direct de Radio România Cultural, TVR2 și pe site-ul radioromaniacultural.ro.